Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, cauzând unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie. În timpul incendiului, în atmosferă au fost eliberate cantități uriașe de radiații sub formă de radioizotopi gazoși, poluând radioactiv zona înconjurătoare și afectând grav sănătatea angajaților centralei, dar și a populației civile, conform digi24.ro
Accidentul nuclear de la centrala atomică din Cernobîl este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite ca fiind „cel mai grav dezastru ecologic din istoria omenirii”.
Înaintea dezastrului, în dimineața zilei de 25 aprilie 1986, reactorul numărul 4 de la Cernobîl fusese programat pentru oprire, în vederea unor lucrări de întreținere. În acest context, era planificat și un test menit să verifice capacitatea generatorului turbinei de a produce suficientă energie electrică pentru a alimenta sistemele de siguranță ale reactorului în caz de oprire bruscă.
Pregătirile pentru experiment au început pe lumină, în cursul aceleiași zile, iar puterea reactorului a fost redusă, treptat, până la aproximativ 51% din capacitate. Însă coordonatorul rețelei electrice din Kiev a solicitat amânarea reducerii complete a producției pentru a susține consumul ridicat din orele de vârf ale serii. Astfel, testul a fost amânat până în tura de noapte.
Abia la ora 23:00, pe 25 aprilie, s-a permis continuarea opririi reactorului și reluarea testului. Conform planului, reactorul urma să fie coborât de la o capacitate nominală de 3,2 GW până la un nivel de 0,7-1 GW, prag considerat minim pentru desfășurarea experimentului în condiții acceptabile. Însă reducerea puterii s-a produs prea rapid, iar reacțiile din interiorul miezului au fost dezechilibrate.
S-a acumulat o cantitate semnificativă de xenon-135, un produs de fisiune cu proprietăți puternic absorbante de neutroni, care a dus la o scădere și mai accentuată a reactivității, coborând nivelul de putere până la aproximativ 30 MW, adică sub 5% din cât era necesar.
În necunoștință de cauză, pentru a compensa această scădere, operatorii au retras o parte semnificativă din barele de control, încălcând astfel reglementările stricte de siguranță. Chiar și așa, reactorul abia a atins 200 MW, mult sub pragul minim pentru test, dar echipa a decis să continue.
La ora 01:05, în cadrul experimentului, au fost pornite pompele de apă acționate de turbină, mărindu-se debitul peste limitele admise. Până la 01:19, acest debit a continuat să crească, iar apa, acționând ca moderator și absorbant de neutroni, a amplificat instabilitatea sistemului. Într-un gest de urgență și eroare, au fost retrase simultan prea multe bare de control.
La ora 01:23 și 58 de secunde, reactorul a ieșit de sub control. O explozie violentă a zguduit clădirea, aruncând în aer acoperișul reactorului și deschizând porțile unei catastrofe nucleare fără precedent.
Un nor de precipitații radioactive a fost purtat de vânt spre vestul Europei, traversând Ucraina, Belarus, Rusia, și ajungând până în Peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei. Suprafețe întinse din Ucraina, Belarus și Rusia au rămas și ele grav contaminate.
Urmările dezastrului de la Cernobîl
Accidentul de la Cernobîl a eliberat în atmosferă o cantitate de radiații toxice de aproximativ 400 de ori mai mare decât cea degajată de bomba atomică aruncată asupra Hiroshimei.
În primele zece ore de la explozie, pompierii au intervenit în încercarea disperată de a stinge incendiul și de a limita dispersarea materialelor radioactive. Au pompat apă în miezul reactorului, folosind-o ca agent de răcire. Însă această soluție s-a dovedit ineficientă, iar încercarea a fost în cele din urmă abandonată.
Între 27 aprilie și 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au survolat reactorul în flăcări, aruncând de sus peste 2.400 de tone de plumb și 1.800 de tone de nisip, într-o tentativă de a izola zona fierbinte.
Paradoxal, aceste eforturi au avut efectul contrar: materialele turnate au contribuit la creșterea temperaturii în interiorul reactorului, amplificând degajarea radiațiilor. Temperatura a ajuns să se dubleze, la fel și intensitatea contaminării radioactive.
Abia la data de 6 mai, focul și emisiile de radiații au fost aduse sub control, odată cu răcirea miezului reactorului prin injectarea de azot.
A.C.
