Rețele Electrice Dobrogea (companie a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) ar fi redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.
Următoarele întreruperi s-ar realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“, au transmis reprezentanții fostei E-Distribuție Dobrogea.
Vineri, 5 ianuarie 2024
8.00 – 12.00 – Localitatea Agigea, cu străzile: Viorelelor, Orhideelor, Narciselor, George Enescu, Crinului, Toporaşului, Irisului, Lăcrămioarei, Zambilei, Magnoliei, Ghiocelului, Liliacului, Margaretelor, Galbenelelor, Străjerului, Panseluţei, Daliei, Brânduşei, Crizantemelor, Mihai Jora, Ion Voicu, Ion Bitzan, Rapsodiei, Barbu Filaret, Ion Vidu, Bujorului şi Trandafirului – întrerupere totală.
9.00 – 17.00 – Oraşul Hârşova, cu străzile: Luncii, Tudor Vladimirescu, Nicolae Tarca, Independenţei, Ioan Cotovu, Minervei, Câmpului, Canaralei, Neptun, Saturn şi Venus – întrerupere parţială.
Sâmbătă, 6 ianuarie 2024
9.00 – 17.00 – Oraşul Hârşova, cu străzile: Luncii, Tudor Vladimirescu, Nicolae Tarca, Independenţei, Ioan Cotovu, Minervei, Câmpului, Canaralei, Neptun, Saturn şi Venus – întrerupere parţială.
V.I.



























