Se face frig în România, avem prognoza meteo de ultimă oră! Temperaturile scad brusc și puternic în toată țara și vin ploile. Meteorologii anunță o scădere bruscă și puternică a temperaturilor în toată țara, însoțită de ploi și vânt puternic. După câteva zile de soare, România va fi lovită din nou de furtuni, iar temperaturile vor fi cu mult scăzute, scrie romaniatv.net.
Vara nu vrea încă să se despartă de noi și aduce în acest weekend temperaturi maxime cu mult peste 20 de grade în toată țara, ajungând în sud și în vest chiar până spre 28 de grade, precum și soare din plin.
Însă după vremea de vară din weekend, duminică seara, un nou front rece intră în țara noastră dinspre nord-vest, readucând cu el vremea de toamnă. Începând de luni, temperaturile scad puternic, în special în jumătatea de nord a țării, unde vor apărea și ploi, precum și intensificări puternice ale vântului la rafală.
”În timp ce în sud, luni, temperaturile vor mai atinge încă maxime de 20 de grade, în vest și est sunt așteptate maxime de până la 12-14 grade, iar în centru de 10-12 grade. În zonele de munte, temperaturile maxime se vor încadra între 0-10 grade.
Prognoza meteo. De asemenea, luni, în zonele înalte de munte, sunt așteptate lapoviță și ninsori. Precipitațiile sunt așteptate în prima jumătate a săptămânii viitoare în zone extinse ale țării”, anunță meteoradar.ro.
”Temperaturile vor continua să scadă ușor în anumite zone ale țării până joi, însă se vor încadra în normalul pentru această perioadă.
În ceea ce privește a doua jumătate a săptămânii următoare, modelele sunt încă împărțite: modelul european de prognoză prevede momentan o scădere și mai puternică a temperaturilor, cu maxime de până la circa 7 grade, ce abia vor trece de pragul de îngheț în centrul și nordul țării, însoțite de precipitații abundente, sub formă de lapoviță și chiar posibile ninsori, pe alocuri.
Modelul american de prognoză este, însă, mai optimist și prevede o reîntoarce a temperaturilor mai plăcute de toamnă”, mai scrie meteoradar.ro.
Prognoza meteo în următoarele 3 săptămâni
Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 23.10.2023 – 30.10.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 30.10.2023 – 06.11.2023
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.


























