Secretarul de stat al Ministerului Economiei, Daniela Nicolescu, a participat sâmbătă, 22 februarie a.c., la ședința reunită a Organizației Jedețene și Organizației Municipale a Femeilor Liberale (OFL) din Constanța. “Doamna secretar general, Daniela Nicolescu, secretar de stat la Ministerul Economiei, a discutat cu noi prioritățile pentru perioada următoare. Urmează patru luni de foc în care trebuie să le explicăm prietenilor, vecinilor, familiilor, dar și necunoscuților de ce trebuie să pună ștampila pe Partidul Național Liberal”, suține dr. Adriana Câmpeanu, reprezentantul OFL Constanța.
A.V.



























