Secretarul General al Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamalilor din România, Gabriel Lucian Bălan a susținut o scurtă de declarație de presă după ședința ce a avut loc, marți, 5 mai a.c., la Prefectura Constanța în care s-au întrunit hotelierii de pe litoral, prefectul județului, George Niculescu. În cadrul acesteia s-a discutat despre măsurile ce vor fi luate în momentul în care se vor deschide hotelurile și motivele pentru care turiștii vor vizita stațiunile constănțene. Se pare că răspunsurile și soluțiile vor veni în decurs de 48 de ore.


























