Prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gheorghe Șoldan, şef Divizie Trafic în cadrul CFR S.A. – Sucursala Regională CF Constanța, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi care a fost reţinut pentru 24 de ore.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în perioada mai-septembrie 2024, adică la datele de 24 mai 2024, 20 iunie 2024, 06 august 2024 şi 11 septembrie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de acar la Sucursala Regională CF Constanța, inculpatul ar fi primit de la o martoră denunţătoare suma totală de 11.500 de lei, cu scopul de a-i facilita câştigarea concursului de angajare, prin remiterea întrebărilor şi răspunsurilor de la testul scris.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpat, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanța.
Pentru derularea investigaţiilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Judeţean Constanța.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea sau arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
L.B.