Un proprietar din Constanța a fost obligat să dărâme o magazie și un foișor, construcții ridicate pe un teren proprietate privată, de pe strada Mihai Viteazu, după ce reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală au constatat lipsa autorizației de construire. Constănțeanul a invocat prescripția, întrucât construcțiile ar fi fost edificate în urmă cu circa 15 ani, însă instanța a respins acest argument.
În februarie 2023, în urma unor verificări, polițiștii locali au identificat două structuri, respectiv o magazie metalică de 40 mp și un foișor din lemn, pentru care constănțeanul proprietar Nicolae G. nu obținuse avizele necesare.
Prin proces-verbal polițiștii locali i-au pus în vedere cetățeanului, pe lângă amenda aplicată, în valoare de 1500 de lei, și oprirea executării lucrărilor de la data aplicării sancţiunii, obţinerea autorizaţiei de construire pentru lucrările de construcţii nelegal realizate, în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal, în caz contrar urmând să le desființeze şi să aducă imobilul la starea iniţială în termen de 30 de zile de la expirarea termenului.
În urma verificărilor efectuate ulterior, s-a constatat faptul că cetățeanul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal, în sensul că nu a adus imobilul la starea iniţială prin desfiinţarea lucrărilor de construcţii nelegal realizate, dar nici nu a intrat în legalitate cu acestea.
În acest mod, cazul a ajuns în instanță într-un proces similar altor câteva zeci de dosare similare, în care primarul a cerut instanței să oblige contravenientul să-și desființeze lucrările ilegale sau, după caz, să autorizeze autoritățile să intervină prin forțe proprii, pe cheltuiala contravenientului.
Pe fondul cauzei, bărbatul a încercat să convingă instanța că imobilele care fac obiectul acestui proces au o vechime de peste 15 ani și că eventuala răspundere contravențională s-ar fi prescris, însă, așa cum arătam mai sus, magistrații au respins aceste argumente, subliniind faptul că, în timp ce amenda poate avea un termen de prescripție, obligația de a desființa o lucrare ilegală rămâne valabilă atât timp cât construcția nu este intrată în legalitate.
Astfel, recent, instanța de fond s-a pronunțat și a admis acțiunea primarului. Potrivit hotărârii, proprietarul are la dispoziție un termen de 90 de zile pentru a demola singur anexele, în caz contrar Primăria fiind autorizată să execute lucrările pe cheltuiala lui.
Nemulțumit de soluția Judecătoriei, constănțeanul a atacat deja sentința cu apel, mutând procesul pe rolul Tribunalului Constanța, care urmează să se pronunțe în acest caz.
Daniel ALBU




























