Individul din Cernavodă care și-a mutilat concubina cu cuțitul și i-a rănit copilul acesteia, pentru că l-a părăsit, a fost condamnat definitiv. Acesta va sta după gratii în următorii zece ani, în timp ce femeia a rămas fără o mână și fără un picior, din cauza loviturilor.
S-a întâmplat în luna februarie a anului trecut, când Aidîn Cheazim, un individ recalcitrant din Cernavodă, s-a deplasat la locuința mamei fostei sale concubine, Izaura Stoica, unde aceasta se refugiase împreună cu cei doi copii minori.
În data de 21 februarie 2022, în jurul orei 8.00, bărbatul s-a deplasat la locuinţa respectivă, a atacat-o și i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona posterioară a ambelor membre inferioare, provocându-i plăgi, viața victimei fiind pusă în primejdie, ca urmare a șocului hemoragic.
Norocul femeii a fost că unul dintre copii a ajutat-o să sune la 112 și să ceară ajutor, înainte de a leșina în balta de sânge în care a lăsat-o individul cu care avusese o relație. De precizat că și copilul respectiv a fost rănit în timpul altercației.
Medicii au reușit să o salveze, iar conform înscrisurilor medico-legale, victima a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Doar că, pentru a salva viața victimei, a fost nevoie ca medicii să-i amputeze un braț și un picior.
Aidîn Cheazim a fost săltat de oamenii legii și dus în spatele ușilor cu zăbrele, unde a rămas pe tot parcursul procesului penal. În luna aprilie a.c., individul a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de detenție, pentru tentativă la omor calificat. Numai că procurorii au atacat sentința penală la Curtea de Apel, pe considerentul că pedeapsa nu a fost destul de „consistentă“, în condițiile în care victima a rămas în viață, într-adevăr, dar fără o mână, fără un picior, cu doi copii minori de crescut și cu incapacitatea de a-și întreține familia. Astfel, completul de apel a stabilit majorarea pedepsei, astfel încât Aidîn Cheazim a mai primit un „bonus“ de pedeapsă, urmând a executa 10 ani și 7 luni de închisoare, din care va fi scăzută perioada în care a stat în arest. De această dată, hotărârea este definitivă.
Daniel ALBU
Citește și: