Pensionarii din România vor beneficia de creşteri ale veniturilor şi de prelungirea perioadei de compensare a medicamentelor, conform anunțului făcut de Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii.
Simona Bucura-Oprescu a anunţat noi măsuri care vin în sprijinul vârstnicilor cu venituri reduse și care au ca scop îmbunătățirea nivelului de trai al acestora, scrie Playtech.
Este vorba în primul rând de un ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici, după ce Guvernul a decis acordarea unui ajutor financiar de 800 de lei în două tranșe, 400 de lei în aprilie 2025 şi 400 de lei în decembrie 2025. Această măsură vizează pensionarii cu venituri sub 2.574 de lei, de acest sprijin urmând să beneficieze aproximativ 2,7 milioane de persoane.
M.G.



























