Sâmbătă, 8 aprilie 2023, începând cu orele 16.00, în Piațeta Centrului Civic din Cernavodă va avea loc evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a romilor.
Spectacolul va fi prezentat de Adriana Ștefan iar atmosfera va fi întreținută de Taraful George Udilă, artiști precum: Sorinel Puștiu, Panseluța Feraru, Tinos Elanios dar și de un invitat surpriză.
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual de comunitatea internaţională, în 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea.
Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990.
M.M.



























