Deși a fost condamnat definitiv la o pedeapsă neprivativă de libertate, un fost șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Tulcea încă nu este împăcat cu această pedeapsă primită. El a cerut revizuirea cauzei.
Dorin Meran, fost comisar-șef al Comisariatului Județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a fost condamnat definitiv, în apel, la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Inițial, instanța de fond îi aplicase o pedeapsă puțin mai mare, de 2 ani și 10 luni de închisoare, tot cu suspendare, însă aceasta a fost modificată la Curtea de Apel. În plus, judecătorii i-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuții de control, constatare ori sancţionare a contravenţiilor, pe o perioadă de trei ani.
Chiar și așa, fostul funcționar public nu s-a mulțumit că a primit o pedeapsă cu suspendare, redusă față de cea de la fond. Acum cere revizuirea cauzei, tot la Tribunalul Tulcea, instanța care a pronunțat primul verdict în dosarul de corupție.
Cererea de revizuire a fost formulată și înregistrată la finele lunii iulie a.c., iar primul termen ar fi trebuit să aibă loc în data de 23 septembrie, când a fost dispusă o amânare până în data de 4 noiembrie.
Acuzațiile
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut în esență că, în perioada 30 august – 4 septembrie 2023, inculpatul Dorin Meran, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 de lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică sau chiar sancțiunea avertismentului, ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrate de martor.
În data de 4 septembrie 2023, suma de bani pretinsă anterior ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Cauza a fost soluționată la Tribunalul Tulcea, apoi a ajuns la Constanța, în apel, unde a fost pronunțat verdictul final.
Daniel ALBU