Ştiaţi că?
Parcul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii este o excelentă zonă de agrement, cu alei şi bănci, amplasate printre arbori şi aranjamente vegetale, toate constituind o mini grădină dendrologică, cu specii autohtone şi alohtone.
Spaţiul Microrezervaţiei dispune de un luciu de apă, înconjurat de sălcii şi vegetaţie palustră, o frântură de ecosistem lacustru. Cu un personal format din muzeografi cu studii superioare, dintre care trei doctori în ştiinţe şi doi doctoranzi, instituţia desfăşoară programe de formare educaţionale şi se constituie reper pentru învăţământul universitar constănţean, dar şi pentru alte centre universitare din ţară. Muzeografii acestei instituţii dezvoltă, de asemeni, în paralel cu activitatea muzeală, programe de cercetare, activitate care prin lucrările comunicate şi publicate le-a asigurat o recunoaştere pe plan intern şi internaţional. Aceste activităţi au asigurat participarea instituţională sau individuală a specialiştilor, la o serie de organisme şi organizaţii profesionale, dintre care cităm: Societatea Română de Ihtiologie; Societatea Română de Ornitologie; Comitetul Naţional Român de Oceanografie; Asociaţia Naţională a Muzeografilor Naturalişti din România; Federaţia grădinilor Zoologice şi a Acvariilor din România; Asociaţia Balcanică de Mediu; Asociaţia Europeană pentru Protecţia Mamiferelor Marine.
Pe plan profesional au fost dezvoltate relaţii de colaborare bilaterală cu Acvariul de la Varna/Bulgaria, cu Institutul de Zoologie de la Chișinău/Moldova și Aquarium Beijing/R.P.China; s-a promovat funcţionarea la Constanţa, pe lângă Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, a unui Birou Internaţional pentru domeniul stiinţelor naturale patronat de Asociatia Balcanică de Mediu (BENA/ Thessaloniki). Specialiştii complexului sunt permanent preocupaţi de creşterea şi diversificarea patrimoniului care numară la ora actuală peste 30.000 de exponate, reprezentând: moluşte, crustacee, peşti, păsări şi mamifere. In acest sens s-au stabilit relaţii de colaborare cu numeroase instituţii similar din Europa, Asia şi Africa.



























