Două petroliere rusești au naufragiat, duminică, 15 decembrie, în Marea Neagră și unul dintre ele s-a rupt în două. Fiecare transporta peste 4.000 de tone de produse petroliere.
Petrolierele rusești Volgoneft 212 și 239 ar fi ieșit pe mare încălcând reglementările în vigoare, potrivit Marinei ucrainene. Strâmtoarea era închisă oficial navigației civile, de către Ucraina, de peste un an. În plus, ambele ambarcațiuni aveau peste 50 de ani și ar fi trebuit reținute în port, având în vedere vremea severă de pe mare. Lovit de valurile puternice, petrolierul Volgoneft 212 s-a rupt în două.
În urma incidentului, o mare cantitate de produs petrolier s-a scurs în mare, fiind vorba despre o poluare de mari proporții a mediului marin.
În acest context, biologul constănțean Răzvan Popescu atrage atenția unor pericole, deși, spune el, avem noroc într-o anumită privință.
”Avem din nou noroc. După catastrofa produsă de navele Federației Ruse care transportau hidrocarburi și s-au scufundat în strâmtoarea Kerci, pentru că circulația apelor de suprafață (acelea care contează în dinamica maselor de poluare cu petrol) se mișcă dinspre vest spre est sub influența vânturilor dominante împingând tot ceea ce plutește în zonele de la nord de Novorossiisk. Asta cel puțin pentru câteva zile.
Ceea ce va face puțin probabilă în următoarele luni afectarea coastelor din zona de vest a Mării Negre. Este însă mai mult decât necesar să fie impusă măsura restricționării circulației oricărei nave mai ales dintre cele care transportă mărfuri periculoase în Marea Neagră și care nu a fost supusă testării tehnice din partea organismelor acreditate internațional. Catastrofa s-a produs într-un loc în care inclusiv în această perioadă se concentrează pentru migrație între cele două bazine maritime (cel a Mării Azov și cel al Mării Negre) efective importante ale populației de marsuini, o specie de mamifere marine puternic amenințată. De asemenea evenimentul nu va rămâne fără urmări pentru populațiile de păsări marine.
În altă ordine de idei sunt foarte nedumerit de ce o organizație internațională pe numele ei #Greenpeace care în ultima perioadă s-a arătat foarte interesată de soarta Mării Negre nu a luat atitudine și nu au organizat niciun fel de acțiuni de protest sau în instanță contra acestor agresiuni asupra mediului marin din Marea Neagră.
Singura preocupare pe care am înregistrat-o în acest sens în afară de efortul echipei noastre pe care nu l-am făcut public a venit din partea cabinetului europarlamentarului Nicu Ștefănuță care ne-a solicitat opinia în mod direct și nu doar nouă”, a scir s Răzvan Popescu pe pagina sa de Facebook..
D.A.



























