Transport Public Tulcea a anunțat că în perioada 7 septembrie – 22 octombrie, stațiile de autobuz de la Hotel Delta și cea de pe strada 9 mai vor fi relocate.
Măsura a fost luată ca urmare a avansării lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu hotel Delta și sensul giratoriu hotel Egreta (intersecția străzilor Păcii și Babadag).
Simultan, în aceleași zone, vor fi realizate și lucrările necesare pentru Sistemul de Preluare Ape Meteorice. Ca urmare a acestor intervenții, pe strada Unirii s-a luat măsura temporară a desființării parcării, pentru a crea condițiile de acces ale autobuzelor transportului public. Astfel, vor fi relocate următoarele stații de autobuz:
- stația de la hotel Delta va fi mutată pe strada Unirii în dreptul farmaciei Life
- stația de pe strada 9 Mai, de la sediul Crucii Roșii, se va muta pe strada Gloriei, în dreptul Centrului de Informare Turistică al Consiliului Județean.
C.S.





























