Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele Klaus Iohannis pe numele fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.
„Astăzi, 5 ianuarie 2021, Stelian Ion, ministrul Justiţiei, i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, a transmis Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Președintele Klaus Iohannis a aprobat tot marți urmărirea penală a lui Costel Alexe.
Reamintim că D.N.A. a cerut luni, 04.01.2021, sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față Costel Alexe, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigarea la delapidare.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada martie-aprilie 2020, Alexe ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.
Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 de lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, a declarat că are încredere în actul de justiţie şi că îşi doreşte cât mai repede finalizarea acestui demers.
V.I.



























