Stila Sarafu a fost trimis în judecată, pentru hărțuire, pe 7.01.2021, la Judecătoria Constanța. Anul acesta, pe 13.10.2022, magistrații au decis, pe cameră preliminară, să înceapă judecata, însă decizia nu a fost definitivă, astfel că Sarafu a depus contestație, ce s-a înregistrat la Tribunalul Constanța. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 23.01.2023.
Amintim că, în toamna lui 2020, Stila Sarafu ar fi aruncat o pungă, în care se afla tort, într-o mașină în care se aflau două femei, Maria Done și Alexandra Ceară, pe care apoi le-ar fi înjurat. Se pare că între Stila Sarafu și cele două ocupante ale autoturismului existau conflicte mai vechi.
În urma incidentului, persoanele agresate s-au prezentat la Poliție, unde au depus plângere împotriva lui Stila Sarafu.
”Polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, pe data de 25 octombrie a.c., de către 2 femei cu privire la faptul că, în timp ce se aflau pe strada Mircea cel Bătrân, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresate fizic de către un bărbat, de 38 de ani, totodată fiindu-le adresate amenințări. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violarea vieții private și amenințare”, au transmis, la acea vreme, reprezentanții IPJ Constanța.
Ulterior ar mai fi existat alte incidente, în sensul că Maria Done susținea că ar fi fost urmărită în trafic de Sarafu, iar acesta ar fi aruncat cu ouă în mașina sa.
Liliana BELCIG
Citește și:





























De la amenințări se ajunge până la crimă datorită instituțiilor care nu-și fac treaba de la bun început,tolerând astfel de persoane cercetate cu legea crezandu-se buricul pământului,mai ales când acestea sunt și femei.Se mizeaza pe faptul că sexul slab adică femeia este sacul de box și obiectul lor de joacă.Nu au înțeles că și femeia este egală cu bărbatul , decizia ii aparține daca tolerează s-au își spune cuvântul.