Stroe: “Am participat alături de primarul Daniel Georgescu la sfințirea capelei mortuare din localitatea 2 Mai”

0
53

Liderul PSD Constanța, Felix Stroe, a fost astăzi alături de oameni frumoși, cu frică de Dumnezeu și credință că lucrurile, așa cum au fost lăsate pe pământ, vor merge într-o direcție bună, în respectarea tradițiilor strămoșești.

Ne-am pus împreună speranța că vremuri mai fericite nu sunt departe și vom scăpa împreună de toate pandemiile și impasul în care se află țara noastră, de prea multă vreme.


Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfințit astăzi capela mortuară a parohiei „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea constănțeană 2 Mai, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. Am participat alături de primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, un om de nădejde și destoinic. Sunt prilejuri de înălțare spirituală și adunare împreună, în jurul a ce ne unește mai mult: pioșenia, credința și dorința de împăcare cu sine și cu toți ceilalți. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Felix Stroe.

A. V.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.