A fost găsit submersibilul Titan al companiei OceanGate Expeditions care a dispărut, duminică, 18 iunie a.c., cu cinci oameni la bord în timp ce cobora spre epava transatlanticului Titanic. Toţi pasagerii sunt morţi.
„Inimile noastre sunt alături de aceste cinci suflete și de fiecare membru al familiilor lor în aceste momente tragice„, a transmis compania.
Cele cinci persoane aflate la bordul Titan erau miliardarul britanic Hamish Harding, exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, directorul executiv și fondatorul OceanGate, Stockton Rush, omul de afaceri britanic Shahzada Dawood și fiul său, Suleman, scrie antena3.ro
Garda de Coastă americană a confirmat, de asemenea, într-o conferință de presă, atât faptul că resturile găsite pe fundul oceanului sunt ale submersibilului, cât și moartea pasagerilor.
Fragmentele găsite în timpul căutărilor au fost identificate ca fiind din corpul exterior al submersibilului, potrivit unui raport citat de CNN. Rămășițele au fost localizate pe fundul oceanului, la aproximativ 500 de metri de epava Titanicului.
Contraamiralul John Mauger, comandantul Primului District al Gărzii de Coastă, a declarat că un vehicul operat de la distanță a descoperit conul de coadă al submarinului Titan la aproximativ 1.600 de metri de prova Titanicului. Resturile găsite sunt „în concordanță cu o pierdere catastrofală a camerei de presiune”, a declarat el.
L.M



























