Pot exista situații excepționale în care succesiunea unei persoane să fie deschisă sau redeschisă chiar și după 30 de ani de la data decesului. Acest lucru se poate întâmpla în special în următoarele cazuri:
- când, ulterior dezbaterii succesiunii, se descoperă existența altor bunuri aparținând defunctului, care nu au fost incluse în masa succesorală inițială (de exemplu, un teren dobândit cu mulți ani în urmă printr-un contract de vânzare, care nu a fost intabulat în cartea funciară ori un imobil asupra căruia exista un litigiu cu privire la dreptul de proprietate).
- când, după multe cercetări, se descoperă existența unui testament necunoscut la data dezbaterii succesiunii, prin care defunctul instituia alți moștenitori sau lega individual anumite bunuri.
- când, după mulți ani de la deces, se constată că unul dintre certificatele de moștenitor eliberate inițial este greșit sau incomplet, fiind omis un moștenitor.
- când, după împărțirea moștenirii, se descoperă că unul dintre moștenitorii care au acceptat succesiunea nu avea, de fapt, vocație succesorală (de exemplu, nu avea legături de rudenie cu defunctul sau era nedemn).
Deschiderea sau redeschiderea procedurii succesorale după 30 de ani de la data decesului este o situație rară și complexă, care trebuie analizată cu atenție. Ea presupune aplicarea regulilor de drept succesoral în vigoare la data morții, ținând cont de termenele speciale de prescripție în acest domeniu.
În cazul succesiunilor deschise înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil (1 octombrie 2011), se vor aplica prevederile Vechiului Cod Civil de la 1864, chiar dacă dezbaterea sau redeschiderea succesiunii are loc după această dată. Acest lucru este important, întrucât cele două coduri au reglementări diferite cu privire la mai multe aspecte succesorale.
Acceptarea succesiunii – condiție esențială pentru soluționarea procedurii succesorale
Pentru a putea dezbate o succesiune după 30 de ani de la data decesului, este obligatoriu ca măcar unul dintre moștenitori să fi acceptat succesiunea (expres sau tacit) în termenul de opțiune succesorală de șase luni de la data decesului defunctului, legalbagder
Acceptarea succesiunii reprezintă manifestarea de voință a moștenitorului de a-și însuși patrimoniul lăsat de defunct, cu toate drepturile și obligațiile aferente. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, potrivit art. 689 Vechiul Cod Civil:
– acceptarea expresă are loc atunci când succesibilul își însușește titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic (încheiat la notar) sau sub semnătură privată (scris și semnat personal). De exemplu, succesibilul semnează un contract de vânzare a unui bun succesoral în calitate de „moștenitor al defunctului X”.
– acceptarea tacită are loc atunci când succesibilul săvârșește un act juridic sau material pe care nu l-ar fi putut face decât în calitate de moștenitor și care implică neapărat intenția sa de a accepta succesiunea. De exemplu, succesibilul plătește din fonduri proprii o datorie a defunctului, încasează o creanță a succesiunii, percepe chiriile unui bun succesoral sau se mută în locuința lăsată moștenire.
Acceptarea succesiunii este definitivă și irevocabilă. Odată ce a acceptat moștenirea, succesibilul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale, chiar dacă ar descoperi ulterior că în pasivul succesoral există mai multe datorii decât credea inițial.
Dovada acceptării poate fi făcută cu orice mijloc de probă (înscrisuri, declarații de martori, prezumții etc.). Sarcina probei revine celui care invocă acceptarea, de regulă moștenitorul care solicită deschiderea sau redeschiderea succesiunii după 30 de ani. Acceptarea succesiunii poate avea în termenul de opțiune succesorală (6 luni sub imperiul Vechiului Cod Civil), iar dovada acestui fapt poate fi făcută oricând, nefiind supusă, în principiu, niciunui termen de prescripție. Cu alte cuvinte, succesibilul poate dovedi că a acceptat expres sau tacit moștenirea chiar și după zeci de ani de la data decesului, atâta timp cât succesiunea nu a fost deja complet dezbătută și finalizată.
Concluzionând, primul pas pentru a putea dezbate o succesiune după 30 de ani de la data decesului este identificarea și dovedirea unor acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii de către unul sau mai mulți moștenitori în acest interval. Fără o acceptare valabilă, succesiunea nu poate fi deschisă sau redeschisă după atâta timp de la deces.
Taxe
„În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus (doi ani de la data decesului autorului succesiunii – n. red.), moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, după cum este specificat în Codul fiscal.
Așadar, dacă nu se finalizează dezbaterea succesiunii în doi ani, moștenitorii trebuie să plătească, pe lângă celelalte cheltuieli privind succesiunea (de cele mai multe ori, se optează pentru succesiunea la notar), și impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.
L.M.
