La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 02.05, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Gării, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală.
D.A.




























