Sute de autoturisme, autotrenuri și terenuri și zeci de imobile puse sub sechestru într-un dosar al DIICOT

0
301
Jandarmii au participat la percheziții. FOTO Cătălin SCHIPOR

La data de 13 iulie 2021, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice, în baza ordonanțelor de delegare ale D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în executare 157 de mandate de percheziții domiciliare, în județele Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Timiș și în municipiul București, în urma cărora au fost audiate 76 de persoane și au fost ridicate 27.200 de țigarete, 3 arme de vânătoare, precum și 301.950 de lei, 101.015 euro și 35.880 de dolari.

La data de 14 iulie 2021, procurorii D.I.I.C.O.T.– Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a 23 de persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani.

Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor și semiremorci, 357 de suprafețe de teren intravilane și extravilane, 50 de imobile (apartamente și case de locuit), dar și asupra acțiunilor sau părților sociale deținute la 18 societăți comerciale.

În cursul zilei de astăzi, cele 23 de persoane reținute vor fi prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie(HMRC), din Ungaria(NTCA), din Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și Direcția Regională a Vămilor Timișoara.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.