Un fost polițist din cadrul IPJ Constanța și-a recunoscut vina în fața procurorilor DNA
Florin Simineanu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, care a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, ...
Florin Simineanu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, care a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, ...
Un şofer a fost amendat cu 4.000 de lei şi a rămas fără certificatul de înmatriculare a autoturismului, ca urmare ...
Vineri, 26 decembrie a.c., în jurul orei 11.25, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la ...
Referitor la incidentul produs în această dimineață, în parcarea Pavilionului Expozițional din stațiunea Mamaia, IPJ Constanța comunică următoarele: În urma ...
Pentru șase frați din Lipnița, cel mai mic de numai cinci luni, Crăciunul va însemna, după mult timp, căldură, masă ...
Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, s-a aflat luni, 22 decembrie, din nou în atenția judecătorilor Tribunalului Constanța, care au ...
Imagini cu impact emoțional! Locuitorii din Năvodari, din zona Aleea Panseluțelor, au semnalat un nefericit eveniment, fiind vorba de un ...
Militarii din cadrul ISU Dborogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 6 decembrie a.c., și la un accident rutier ce ...
Comisarul-șef Nicolae Grosu revine în poziția de adjunct al inspectorului-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Șef al Serviciului de ...
Structurile MAI din județul Constanța au prezentat măsurile pregătite pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parțiale din 7 decembrie, din ...
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, polițiști ...
Au voie polițiștii să ne percheziționeze autoturismul sau pe noi, corporal, fără să aibă probe sau motive întemeiate că am ...
Au fost așteptați, la ieșirea din școală, de polițiști, jandarmi și echipaje canine. Vorbim despre elevii școlilor din municipiul Constanța ...
Conducerea Sindicatului Democratic al Polițiștilor „Sidepol” Constanța, prin președintele Victor Maftei, a acordat ”Placheta de Merit” agentului Marius Alexandru Lătărețu, ...
Daniel Ovidiu Cătană s-a reîntors pe funcția de adjunct la IPJ Constanța, după ce i-a expirat mandat la IPJ Maramureș. ...
Reprezentanții IPJ Constanța au explicat ce s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe străzile din Constanța. ”La data ...
Oamenii legii au identificat bărbatul care a tras cu un pistol cu bile într-un câine, în Palazu Mare. Acesta a ...
Profesorul de religie de la Liceul Energetic, care este și preot, a ieșit de la audieri, de le sediul IPJ ...
Sâmbătă, 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia menținerii unui climat optim ...
Duminică dimineață, 21 septembrie a.c., în jurul orei 2.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un minor, de ...
Șeful IPJ Mehedinți a fost schimbat din funcție după descinderile DNA. Împuternicirea ofițerului care conducea Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți ...
Marți seara, 16 septembrie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire ...
IPJ Constanța a precizat că bărbatul care s-a urcat luni, 8 septembrie, pe podul de la Agigea, a mai avut ...
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, anunța, în 2023, că va reorganiza din temelii Inspectoratul de Poliţie de la Constanța, astfel ...
Miercuri, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la ...
Luni, 25 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului ...
La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni de tip Blitz, pentru prevenirea ...
Un cetățean a sesizat autoritățile în materie de GDPR după ce un polițist l-a oprit în trafic și i-a fotografiat ...
În urma devastatorului incendiu de vegetație uscată care se manifestă pe câmp în apropierea Școlii Gimnaziale I.L. Caragiale din Municipiul ...
Vineri, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei ...
Ministerul Culturii a fost informat cu privire la producerea incediului din stațiunea Mamaia, de la Clubul Bellagio, în incinta fostei ...
Joi, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire ...
În prima lună a sezonului estival, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat zilnic pentru siguranța turiștilor și localnicilor ...
Comisarul șef de Poliție George Munteanu este șef "cu acte-n regulă" la Serviciul Siguranță Rutieră din cadrul IPJ Constanța, el ...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați sâmbătă, 12 iulie a.c., cu privire la plecarea voluntară a minorului ...
Comisarul șef Carmen Șerbănescu a câștigat recent concursul organizat pentru ocuparea funcției de director administrativ al Inspectoratului de Poliție Județean ...
Luni, 1 iulie a.c, în jurul orei 18:15, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că ...
Marți, 1 iulie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la ...
IPJ Constanța vine cu precizări în cazul incidentului de sâmbătă seara, 28 iunie a.c., din stațiunea Mamaia în urma declanșării ...
Sâmbătă, 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la ...
În perioada 16-22 iunie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au organizat și desfășurat acțiunea „Alcohol ...
Dincolo de toate... suntem oameni! Este un gând care ar trebui să ne însoțească pe toți, să dăm dovadă de ...
În cursul zilei de ieri, 6 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului ...
Comisarul şef de Poliţie Nicolae Grosu este noul adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. Acesta a fost împuternicit ...
Un accident tragic s-a produs în dimineața zilei de 31 mai, în pădurea Dobrovăț, județul Iași, în timpul unei curse ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
