Simona Halep a anunțat numele noului ei antrenor
Simona Halep (32 de ani) a pierdut confruntarea cu Paula Badosa (26 de ani, 73 WTA), din primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami, scor 6-1, ...
Simona Halep (32 de ani) a pierdut confruntarea cu Paula Badosa (26 de ani, 73 WTA), din primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami, scor 6-1, ...
Simona Halep a vorbit, marţi noapte, despre cum s-a simţit la primul meci după revenirea în urma suspendării de 18 ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, marţi, în prima ...
Simona Halep, 32 de ani, și-a aflat, duminică, adversara din primul tur al turneului Miami Open, competiție care va avea ...
Simona Halep (32 de ani) a redevenit eligibilă să participe la turnee oficiale, după ce a avut câștig de cauză la TAS, ...
Cel mai mare vas de croazieră din lume, Icon of the Seas, mai mare de cinci ori decât Titanicul, a ...
Emax Real Estate Dubai va fi prezentă la Târgul Național de Imobiliare, organizat la Palatul Parlamentului, între 19 și 21 ...
Emax Real Estate, prima companie care a implementat pe piața românească ideea investițiilor imobiliare în Dubai, aduce o nouă premieră, ...
Constănțeanca Simona Halep va reveni în circuitul WTA odată cu turneul de la Miami (de categorie 1000), dar până la ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2025 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2025 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
