Taiwanul a anunţat incursiunea a peste 20 de avioane militare chineze în momentul vizitei lui Nancy Pelosi

0
320
foto: REUTERS/Tingshu Wang

Taiwanul a anunţat incursiunea marţi a peste 20 de avioane militare chineze în zona sa de apărare aeriană într-un moment în care preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a început o vizită controversată în această insulă asupra căreia Beijingul îşi revendică suveranitatea, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

“21 de avioane ale armatei chineze au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ, mai largă decât spaţiul aerian teritorial) din sud-vestul Taiwanului la 2 august 2022”, a anunţat într-un comunicat pe Twitter Ministerul taiwanez al Apărării.

China încearcă să ameninţe porturi şi oraşe-cheie, anunţând exerciţii militare în jurul insulei în zilele următoare, comunică în acelaşi timp ministerul, citat de Reuters.

Ministerul Apărării afirmă în acelaşi comunicat că exerciţiile au scopul de a intimida psihologic cetăţenii taiwanezi, adăugând că forţele armate “şi-au întărit” nivelul de vigilenţă, iar populaţia nu trebuie să se neliniştească.

Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan în pofida avertismentelor Beijingului, care consideră această vizită drept o provocare gravă ce riscă să inflameze şi mai mult relaţiile dintre China şi SUA deja tensionate, mai notează Agepres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.