Elcos Company SRL, societate controlată de Tănase Naciadis, naşul lui Gheorghe Hagi, intenționează să își supraetajeze, cu încă un etaj, hotelul din stațiunea Mamaia, zona chioşc răcoritoare Azur. Pentru această investiției a fost emis certificat de urbanism în 2019, de către municipiul Constanța.
Se propune astfel supraetajarea unui imobil existent în regim de înălțime de P+2Etaje, cu funcțiunea de cazare, în limita a 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii. Astfel, regimul de înălțime obținut la finalizarea acestor lucrări va fi de P+2Etaje+3Etaje retras+4Etaje tehnic. Suprafața terenului este de 321 mp. Cele două etaje existente în prezent dispun de câte nouă camere duble de cazare la fiecare etaj, iar etajul trei, cel propus va avea cinci camere duble de cazare.
Valoarea investiției nu este făcută publică, însă perioada de implementare va fi de doi ani de la emiterea autorizației de construire.
Imobilul suspus avizării este o structură de primire turistică cu funcțiunea de cazare- Hotel de trei stele.
Totodată, investitorul nu este la prima investiției imobiliară. În anul 2014, Tănase Naciadis a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa un memoriu de prezentare a unui proiect pentru construirea unui imobil P+1-2 etaje, cu funcţiunea hotel şi spaţiu comercial, în zona în zona hotelului Neptun din stațiunea Mamaia.
Elcos Company SRL a fost înființată la data de 9 decembrie 1994, având sediul în stațiunea Mamaia, Chioșc Doruleț. Unic administrator și asociat este Tănase Naciasdis. Cifra de afaceri raportată în anul 2021 a fost de 2.696.620 de lei, datorii de 61.657 de lei și șase angajați.
Loredana MIHAI



























