A fost bifat un nou pas pentru reabilitarea complexului de joacă „Țara Piticilor” din incinta parcului Tăbăcărie din Municipiului Constanța. Primăria Municipiului Constanța a eliberat Certificat de urbanism, nr. 373 care se referă la construirea, repararea, modificarea construcției existente autorizată cu Autorizația de construire, nr. 1.255 din 11 iulie 2007, amenajare și modernizare Complexului loc de joacă „Țara piticilor” din parcul Tăbăcăriei din Municipiului Constanța. Scopul este de a obține autorizației de construire, iar valabilitatea este de doi ani.
Contactat de Focus Press, în luna ianuarie a.c., Teo Hora, directorul Confort Urban, a oferit explicații suplimentare privind stadiul proiectului și pașii administrativi care mai trebuie parcurși. Acesta a precizat că investiția ar putea fi gata de Crăciunul anului 2026, iar cel mai târziu în luna iunie 2027.
„Legat de spații de petrecere a timpului liber pentru copii și adolescenți menționăm că la Țara Piticilor a fost aprobat DALI prin HCL în luna decembrie 2025 și urmează etapele pentru Proiectul Tehnic (PT) și documentații de construire. Proiectul tehnici ne va spune mult mai clar care este valoarea reală a lucrării. Mai durează până vor începe lucrările”, a menționat Teo Hira.
Prin această investiție este propusă o reorganizare completă a spațiului, cu accent pe accesibilitate, siguranță și diversificarea activităților. Se vor crea mai multe zone de acces, se va reface infrastructura pietonală și se va amenaja un teren multi-sport modern. De asemenea, împrejmuirile metalice vor fi înlocuite cu gard viu, pentru un aspect natural și estetic.
L.M.
Citește și:



























