Plafonarea prețurilor la energia electrică a expirat pe datat de 1 iulie, astfel că românii vor plăti facturi mult mai mari. De vești proaste au parte și clienții Hidroelectrica, companie ce oferă cele mai bune tarife de pe piață la momentul actual. Potrivit reprezentanților companiei, prețurile ar putea fi însă majorate în viitorul apropiat.
Pe data de 1 iulie, plafonarea prețurilor la energia electrică a expirat, astfel că facturile românilor vor crește simțitor. În aceste condiții, compatrioții vor încerca să aleagă cele mai bune oferte de pe piață.
Hidroelectrica ar putea majora tarifele energiei electrice
La momentul actual, Hidroelectrica oferă cele mai bune tarife de pe piață. Cu toate acestea, după expirarea plafonării prețurilor, reprezentanții companiei nu exclud o eventuală majorare a tarifelor. Totuși, aceștia au subliniat că noile capacități de producție ale Hidroelectrica ce vor fi puse în funcțiune în perioada următoare vor aduce o cantitate suplimentară de energie în piață, care va conduce la o diminuare generală a prețurilor, scrie bugetul.ro
„Nimeni nu poate oferi astfel de garanții, vom fi nevoiți și noi ca restul actorilor din piața de energie să ne adaptăm condițiilor de piață, piața de energie din România fiind una destul de complicată în ultimii ani din cauza inexistenței capacităților suficiente de producție energie electrică în bandă.
Ne regăsim astfel în situația de a fi mai predictibili din perspectiva existenței cantităților de energie electrică disponibile pentru a fi furnizată clienților noștri, riscul preluării fluctuațiilor de preț din piața spot de energie în ofertele către clienți fiind mai redus, bazându-ne până în prezent pe producție proprie, doar o mai mică cantitate de energie furnizată provenind din achiziții din afara companiei.
Considerăm în schimb că noile capacități de producție anunțate pentru a fi puse în funcțiune în România în perioada următoare vor aduce o cantitate suplimentară de energie în piață care va conduce la o diminuare generală a prețurilor. Concurența între producători pe de o parte și între furnizori pe de altă parte odată cu liberalizarea pieței de energie reprezintă un alt factor care în timp va conduce la diminuarea prețurilor”, au explicat reprezentanții Hidroelectrica.
L.M.



























