Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a explicat că România traversează ostare de alertă, fie că aceasta este decretată formal sau nu, având în vedere că încă există transmitere comunitară de COVID-19 pe teritoriul țării.
Iar despre declarația lui Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, care afirmase că bilanțul național al pandemiei de coronavirus ar fi manipulat de autorități, acesta s-a rezumat a spune că nu vrea să discute „politic un moment medical”.
Cum a comentat ministrul Sănătății acuzațiile lui Marcel Ciolacu (PSD) privind manipularea bilanțului oficial
„Nu vreau să discut politic un moment medical. Avem 1.341 de decese, poate cineva poate să le spună acelor familii că sunt modificate. În acest moment discutăm strict medical. Am repetat și o să tot repet în continuare, suntem încă într-o etapă medicală, trebuie să ne axăm apoi pe etapa economică și abia după să discutăm politic”, a afirmat Nelu Tătaru, în cadrul Știrilor B1 TV.
Nelu Tătaru: Decretată sau nu, România traversează o stare de alertă
Întrebat dacă este necesară prelungirea stării de alertă, după cum subliniase anterior președintele Klaus Iohannis, Nelu Tătaru a afirmat:
„Declarată sau nu, decretată sau nu, suntem într-o stare de alertă. Avem încă o transmitere comunitară mică deocamdată, dar cu niște excese în ultimele patru, cinci zile. Gândiți-vă că am început cu 196 de cazuri în creștere, 237, 222, 275, culminând 320 de cazuri noi raportate ieri. Am avut de gestionat două weekenduri mai lungi, după prima și a doua serie de măsuri de relaxare. Astăzi avem o zi cu o a treia etapă de relaxare. Sunt momente pe care trebuie să le gestionăm, avem norme de funcționare și desfășurare a tuturor activităților pe care le relaxăm, deci trebuie să avem și o stare instituțională în care să putem avea pârghiile, ca să putem gestiona eventualele evoluții nefavorabile”


























