Puterea lui Vladimir Putin se bazează pe impresia că e invincibil și implacabil – că nu poate fi înfrânt și că nu se va da în lături de la nimic pentru a-și atinge ținta, scrie The Washington Post, într-un text tradus de Rador și preluat de G4media.
Primul mit a fost spulberat în Ucraina, unde armata rusă a suferit pierderi grele fără a se fi apropiat măcar de obiectivul ei primordial, acela de a distruge independența Ucrainei. Însă al doilea mit mai supraviețuiește încă: îi determină pe unii din Vest să argumenteze că SUA ar trebui să-și folosească influența pentru a forța Kievul să ia loc la masa negocierilor, întrucât ucrainenii nu vor reuși niciodată să-și recucerească toate teritoriile pierdute. Acest argument pesimist se bazează pe supoziția că Putin va continua pur și simplu să escaladeze criza la nesfârșit, cu mai multe trupe și mai multe arme – chiar și cu arme nucleare, dacă va fi necesar.
Însă în ultimele săptămâni am văzut probe care arată că Putin e un actor rațional, perfect capabil să bată în retragere atunci când e în interesul lui să o facă. Pe 29 octombrie Putin anunța că suspendă un acord cu Turcia și ONU care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Putin e nemulțumit de multă vreme de aranjament, întrucât constituie un colac de salvare pentru Ucraina, care după 1 august a exportat peste 9 milioane de tone de alimente. Drept pretext pentru a ieși din acord el a invocat un atac ucrainean cu drone împotriva flotei ruse din Marea Neagră.
Totuși, Putin a revenit miercuri asupra deciziei: Rusia va respecta până la urmă acordul privind cerealele. Pretextul străveziu al lui Putin a fost că primise garanții că Ucraina nu va folosi coridoarele umanitare alimentare pentru a ataca forțele Rusiei – lucru pe care oricum Kievul nu-l făcea.
Adevăratul motiv? Se pare că Rusia a cedat la presiunile Turciei și, în plan mai general, al țărilor în curs de dezvoltare care se bazează pe cereale ucrainene pentru a-și hrăni populația. Putin n-a vrut să riște oprobriul cu care s-ar fi confruntat dacă ar fi scufundat nave care transportă hrană pentru unii dintre cei mai săraci oameni de pe planetă.
Putin și-a retractat totodată și amenințările nucleare. După ce amenințase luni întregi că Rusia se va folosi de toate armele ei, Putin a negat pe 27 octombrie că are vreo intenție de a o folosi pe cea nucleară. „Nu vedem nici o nevoie pentru asta”, a declarat Putin. „Nu are nici un rost, nici politic, nici militar.”
N-ar trebui să-i luăm prea în serios cuvintele, din moment ce foarte des una spune și alta face. (Amintiți-vă că a negat repetat că va invada Ucraina.) Dar e grăitor totuși că el s-a simțit nevoit să spună ceva care relaxează presiunea asupra Ucrainei și aliaților ei.
Nu e probabil nici o coincidență că președintele chinez Xi Jinping e tot mai ferm în opoziția sa față de folosirea armei nucleare de către Rusia. În cursul unei întâlniri de vineri de la Beijing cu cancelarul german Olaf Scholz, Xi a afirmat: „Comunitatea internațională ar trebui […] să se opună colectiv utilizării sau amenințării cu utilizarea armelor nucleare, să pledeze pentru ca armele nucleare să nu fie folosite și războaiele nucleare să nu fie luptate, pentru a se împiedica o criză nucleară în Eurasia”. Xi n-a pomenit de Rusia, dar mesajul lui către Putin a fost limpede: „lasă rachetele nucleare, tovarășu’”.
Motivele pentru care Putin ar fi receptiv la opiniile de la Ankara și Beijing nu sunt vreun secret: nu trebuie decât să urmărim banii! The New York Times tocmai a publicat niște grafice foarte utile, care arată cum s-a modificat comerțul extern al Rusiei de la invazie.
Comerțul Rusiei cu SUA și mai toată Europa s-a prăbușit, însă cel cu China a crescut cu 64%, cel cu Turcia cu 198%, acestea fiind țări care nu aplică sancțiunile. Comerțul cu India – altă țară care încearcă să se mențină neutră între Rusia și Vest – a crescut cu 310%. Ceea ce înseamnă că aceste țări au pârghii puternice de influență asupra Rusiei. Putin se teme atât de mult să nu le supere încât e dispus să-și retracteze blocada din Marea Neagră și amenințările nucleare.
Pe scurt, Putin nu este vreun Terminator slav care tot continuă să avanseze, indiferent ce se întâmplă. Ceea ce nu înseamnă că Ucraina poate încheia un acord cu el acum, întrucât e clar că el n-a renunțat la speranțele sale de a-și atinge prin forță obiectivele – cele minime însemnând anexarea a patru provincii ucrainene. Dar situația lasă de înțeles că războiul nu va dura la nesfârșit, iar o înțelegere mai acceptabilă va putea fi atinsă dacă Rusia va suferi noi înfrângeri militare.
A-i presa pe ucraineni să facă concesii nu e numai respingător din punct de vedere moral – ei sunt victimele unei agresiuni neprovocate -, ci e și inutil, deoarece numai Putin poate opri războiul. Concesiile ucrainene premature n-ar face altceva decât să-l întărâte pe dictatorul rus.
În loc să preseze Kievul, administrația Biden ar trebui să facă tot posibilul pentru a convinge New Delhi, Ankara și Beijingul să-l influențeze pe Putin pentru a-și sista agresiunea neprovocată. Ceea ce ar putea presupune relaxarea presiunii americane asupra Chinei – de exemplu, prin ridicarea taxelor vamale impuse de Donald Trump – drept răsplată pentru ajutorul lui Xi. Trebuie să așezăm obiectivele din politica externă în funcție de priorități și, dacă pe termen lung China e pericolul mai mare, Rusia este acum pericolul imediat.
P.I.
