Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat public de Sf. Nicolae, 6 decembrie a.c., că în contextul revizuirii Constituţiei, demnitarul ar fi de acord cu reducerea vârstei necesare pentru a vota la 16 ani. Federaţia Tinerilor din Constanţa salută această propunere şi solicită ca ea să fie inclusă în discuţiile pentru revizuirea Constituţiei. Totodată, consideră că la acest moment este necesară o modificare legislativă în sensul permiterii tinerilor să voteze de la 16 ani pentru alegerile locale şi europarlamentare.
Reducerea vârstei necesare pentru votul la alegerile locale reprezintă o măsură care va contribui la implicarea tinerilor în comunitatea lor, având în vedere că vor avea putere să îşi aleagă reprezentanţii de la o vârstă mai mică. La acest moment, se constată că tinerii până în 18 ani sunt dezinteresaţi de subiectele politice şi, mai ales, pasivi în ceea ce priveşte implicarea civică. O astfel de iniţiativă ar responsabiliza tinerii de la o vârstă mai mică, contribuind, astfel, la sporirea spiritului democratic.
Un alt argument în favoarea acestei posibile iniţiative ar fi schimbarea atitudinii oamenilor politici faţă de elevi şi tineri. La acest moment, din păcate, tinerii nu se află în centrul deciziilor politice, mai ales din prisma posibilităţii lor reduse de a influenţa alegerea decidenţilor. O creştere a numărului de tineri care pot vota ar duce la responsabilizarea oamenilor politici în ceea ce priveşte măsurile pentru tineri.
Există şi alte modele de state europene care au implementat votul la 16 ani, printre care amintim Austria (unde tinerii pot vota la toate tipurile de alegeri), Germania (unde 7 landuri au acordat dreptul de vot de la 16 ani pentru alegerile locale şi regionale), Elveţia (doar în statul Glarus). Mai mult, în comunitatea internaţională votul de la 16 ani a fost reglementat de state precum Cuba, Insula Man şi Nicaragua.
„De-a lungul timpului s-au purtat numeroase dezbateri despre acordarea dreptului de vot pentru tineri de la 16 ani. Considerăm că iniţiativa ar avea o multitudine de efecte pozitive, atât în rândul tinerilor, cât şi în rândul percepţiei societăţii asupra tinerilor. E timpul ca România să devină un model democratic şi pentru alte state şi să ne asumăm această decizie”, a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedinte FTC.
A.V.




























