Toate manevrele în porturile de la malul Mării Negre au fost închise duminică dimineaţa, 18 septembrie a.c., din cauza vântului puternic, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost oprite toate manevrele în porturile de la malul Mării Negre, atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic”, se arată în informare.
Județul Constanța se află sub cod galben de vânt până duminică seară, la ora 20:00.
„Începând cu a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, estul, centrul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h”, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
P.I.



























