În Argeș, focurile tradiționale aprinse pe dealuri în noaptea de 25 spre 26 octombrie dinaintea Sărbătorii Sfântului Dumitru au scăpat de sub control. Pompierii chemați la fața locului au fost agresați de localnicii care au distrus și două autospecială – poliție și una de pompieri. Trei persoane au fost reținute, potrivit europafm.ro.
În satul Zăvoi – arondat orașului Ștefănești, din județul Argeș – unde zeci de localnici petreceau potrivit traditiei vechi de sute de ani, flăcările înalte de peste 15 metri s-au extins rapid. Au cuprins vegetatia uscată de pe dealuri și au pus în pericol mai multe case și anexe gospodărești.
Pompierii de la ISU Argeș, nu se știe de ce deocamdată, au ajuns la fața locului au fost agresați de către localnicii care petreceau cu pastramă și vin fiert. Un tânăr a aruncat cu o cărămidă într-un pompier care a fost rănit și transportat la spital, iar mai mulți localnici au lovit cu bâte mașinile de poliție și pompieri. Zeci de echipaje de intervenție rapidă de la IPJ Argeș, inclusiv trupe speciale și jandarmi, au fost chemate în sprijin. Bătrânii, femeiele și copiii au fost inedmnați să intre în curți, iar agresorii au fost puși la pământ și încătușați.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că o anchetă este în desfăşurare în cazul incidentului din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu.
”Am aflat cu îngrijorare despre incidentul petrecut în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu. Condamn ferm orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflaţi în misiune. Pompierii şi poliţiştii vin să protejeze vieţi şi bunuri. Autospecialele lor trebuie respectate şi protejate, pentru că de ele depind desfăşurarea intervenţiilor şi siguranţa celor aflaţi în pericol. O anchetă este în desfăşurare pentru clarificarea împrejurărilor. Îi doresc colegului nostru însănătoşire grabnică şi le mulţumesc tuturor celor care îşi fac datoria, chiar şi în situaţii dificile”, a transmis pe Facebook Raed Arafat.
D.A.



























