Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2024, a unui inculpat, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență
Potrivit DNA, în data de 11 aprilie 2024, inculpatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), trimisă în judecată, la rândul ei, de către procurorii anticorupție (comunicat nr. 286/VIII/3 din 22 martie 2024), suma de 20.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar și, ulterior, achitarea sau aplicarea unei condamnări cu suspendare.
Despre martorul care a anunțat autoritățile putem spune că, într-un dosar similar, a fost trimis în judecată exact pentru aceleași fapte: a primit bani de la un denunțător spunându-i acestuia că are relații și că îl poate scăpa de dosarul penal.
În contextul menționat mai sus, la data de 15 aprilie 2024, inculpatul ar fi primit de la o rudă a martorului suma de 20.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 16 aprilie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
D.A.