Traficul rutier se desfășoară cu mari dificultăți, mai ales la orele de vârf, atât în municipiul Constanța, cât și pe drumurile naționale din împrejurimi.
Mai multe lucrări desfășurate pe principalele artere din oraș, dar și noua configurație a drumurilor, potrivit noilor modificări demarate de primărie, au dus la supraaglomerarea arterelor rutiere, astfel încât șoferii trebuie să stea chiar și câte jumătate de oră blocați.
De exemplu, luni dimineață, bulevardul Tomis era blocat, iar coada de mașini se întindea pe mai mulți kilometri, începând din zona Boema, până în Tomis III. De asemenea, și pe bulevardul Aurel Vlaicu au fost astfel de blocaje, iar în afara Constanței, pe DN2A, între spitalul OCH și sensul giratoriu din zona Tomis Plus, sute de mașini mergeau bară la bară, spre nemulțumirea celor care se grăbeau să ajungă la serviciu.
Partea proastă este că, în curând, vor veni și turiștii pe litoral, ceea ce înseamnă supraaglomerarea tuturor arterelor rutiere și a locurilor de parcare, cu care Primăria Constanța și-a făcut atâtea planuri.
D.A.































