După raziile de vineri noapte, când polițiștii rutieri au identificat mai mulți șoferi care circulau beți sau drogați, iată că sâmbătă noapte, cu ocazia unei acțiuni similare, oamenii legii au surprins pe drumurile publice din Mamaia alți astfel de indivizi.
În jurul orei 23.40, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În jurul orei 23.50, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În jurul orei 00.05, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În jurul orei 00.30, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină și cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În jurul orei 00.50, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină, amfetamină și cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
D.A.



























