Administrația americană s-a pregătit luni de zile pentru o eventuală preluare a controlului asupra Congresului de către democrați și a elaborat planuri pentru a continua promovarea unor părți importante ale agendei sale prin intermediul puterii executive, au declarat surse pentru agenția Reuters, potrivit Mediafax.
Administrația președintelui american Donald Trump s-a pregătit luni de zile pentru a guverna fără Congres în cazul în care controlul asupra acestuia va fi preluat de către democrați în urma alegerilor de la jumătatea mandatului.
Potrivit unui oficial al Casei Albe şi a altor două persoane citate de Reuters, administrația americană a elaborat planuri pentru a continua promovarea unor părţi importante ale agendei sale prin intermediul puterii executive.
Printre alții, adjunctul șefului de cabinet Stephen Miller și directorul pentru buget Russell Vought colaborează încă din aprilie cu Biroul Juridic al Casei Albe pentru identificarea unor măsuri executive în domeniul imigrației, al tarifelor, al costurilor locuințelor și al cheltuielilor federale pe care Trump le-ar putea adopta fără aprobarea Congresului, au spus sursele, sub protecția anonimatului, pentru Reuters.
Pe de altă parte, oficialul de la Casa Albă a declarat pentru sursa citată că Will Scharf, consilierul juridic al Casei Albe și echipa acestuia analizează „ce poate face Trump în mod legal pe cont propriu, unde ar putea forța limitele autorității sale și cum să-și apere aceste decizii în instanță”, potrivit Știripesurse.
A.D.



























