Poițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baia, la data de 2 mai 2026, în intervalul orar 14:00–22:00, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii consumului de alcool și droguri, pe raza localităților Casimcea, Topolog și Baia.
Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și prevenirea accidentelor de circulație generate de consumul de alcool sau substanțe interzise la volan.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 16 persoane, iar 12 autovehicule au fost controlate.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, toate privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 810 lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța participanților la trafic.
L.B.




























