În spațiul public au apărut imagini în care un bărbat manifestă un comportament verbal agresiv și adresează injurii unor femei, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei.
Polițiștii din cadrul Secției 23 Poliție s-au sesizat din oficiu și au demarat de îndată verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
În urma activităților întreprinse, a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Poliția Capitalei condamnă ferm orice formă de comportament agresiv, discriminatoriu sau care aduce atingere demnității persoanei și reafirmă angajamentul instituțional de a interveni prompt în astfel de situații, pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.
Totodată, adresăm un apel către toate persoanele care sunt victime ale unor fapte de natură să le afecteze siguranța, demnitatea sau integritatea fizică ori psihică să se adreseze de îndată celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sprijinul și cooperarea cetățenilor sunt esențiale pentru intervenția rapidă și eficientă a autorităților.
L.B.


























