Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 28 aprilie, în jurul orei 14.00, în Portul Constanța, în Dana 34, acolo unde a avut loc un accident de muncă, soldat cu decesul unei persoane.
Potrivit informațiilor noastre, un bărbat în vârstă de circa 40 de ani, aflat în timpul serviciului, în timpul unei manevre, a suferit un accident, în sensul că a fost strivit de un utilaj, în speță motostivuitor.
La fața locului au ajuns două echipaje SMURD, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, fiindu-i declarat decesul.
În cauză au fost declanșate cercetări, inclusiv de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța.
L.B.



























