Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, la data de 22 decembrie a.c., au identificat un bărbat, de 35 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 3 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Acesta este recidivist și neșcolarizat.
În fapt, în data de 11.11.2019, Ștefan Adrian Sali, care nu deține permis de conducere și este neșcolarizat (astfel că nu putea să facă școala de șoferi) a condus un autovehicul marca Audi, fiind depistat de oamenii legii.
Nu era la prima abatere, și-a recunoscut faptele, însă magistrații l-au condamnat la 1 an și 3 luni cu executare, decizia rămânând definitivă la Curtea de Apel Constanța, pe 22 decembrie.
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Poarta Albă.
L.B.



























