Joi, 19 octombrie, a.c., polițiștii din comuna Bălăbănești din județul Galați au fost sesizati de o femeie, din localitate, despre faptul că soțul ei ar fi venit la domiciliul mamei sale, din satul Ciureștii Noi.
Femeia ar fi urcat în autoturismul soțului, pentru a discuta cu acesta, însă între cei doi ar fi izbucnit un conflict, ulterior soțul lovind-o de mai multe ori.
Femeia l-ar fi rugat pe bărbat să oprească autoturismul, dar acesta ar fi refuzat, astfel că ea ar fi deschis portiera dreapta față și ar fi sărit din mers.
Bărbatul ar fi oprit autoturismul, ar fi mers după soția sa, pe care ar fi condus-o cu forța la mașină. Ulterior, după o perioadă de timp, bărbatul ar fi lăsat-o pe aceasta la domiciului mamei sale.
În urma cercetărilor efectuate a reieșit că, anterior, bărbatul ar mai fi amenințat-o pe soția sa, fapt ce i-ar fi creat acesteia o stare de temere.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și lipsire de libertate.
În cauză a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.
Vineri, 20 octombrie 2023, bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de marți, 24 octombrie a.c., a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Târgu Bujor, în vederea dispunerii de măsuri legale.
După prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și, apoi, la Judecătoria Galați, față de bărbatul cu vârsta de 37 de ani, bănuit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
V.I.



























