Un accident feroviar a avut loc, luni dimieața, 13 martie 2023, în jurul orei 4.00, între Roșiori și Măldeni. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat că, la intrare în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă și unul de călători, au deraiat, iar unul s-a răsturnat. Trenul era încărcat cu autoturisme si avea ca stație de destinație Portul Constanța.
Potrivit informațiilor preliminare mecanicii trenului internațional IR 1822 nu au respectat semnalul și au intrat în coliziune cu marfarul. Catastrofa a fost evitată prin frânarea puternică în ultimul moment a trenului de călători.
În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni.
Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului.
Trei persoane au ajuns la spital
Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, trei victime fiind transportate la spital.
La acest moment, călătorii sunt transportați cu 2 microbuze ISU către gara din Roșiorii de Vede.
Forțe angrenate:
ISU TR: 7 ambulanțe SMURD, 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 3 autospeciale de descarcerare, 2 microbuze, 8 ambulanțe SAJ;
ISU OT: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospecială de descarcerare grea, 5 ambulanțe SMURD;
ISU DJ: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospeciala de descarcerare grea, 3 ambulanțe SMURD.
Au mai fost prealertate ISU AG, respectiv ISU B-IF.
La acest moment, ora 7.30 Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
L.M.