Daniel A. a fost condamnat, la Judecătoria Constanța, pe 11 octombrie 2023, la 2 ani și 10 luni de închisoare pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Acesta este acuzat că a bătut crunt un pieton, pentru că i-ar fi adresat injurii. Însă, pietonul a relatat altceva.
”Condamnă pe inculpatul A.D. …, la pedeapsa de 2 (doi) ani o lună şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe faptă prev de art 193 al (2) C.pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice prev de art 371 C.pen, cu aplic prev art 38 alin (2) C.pen și cu aplic prev art 77 lit d) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani”, potrivit minutei judecătorești.
În fapt, la data de 11.08.2019, în jurul orei 23.30, în timp ce se aflau la o intersecție din Techirghiol, doi indivizi, între care Daniel A. și un minor, pe fondul unui conflict spontan, au agresat un bărbat, lovindu-l cu pumnii și picioarele. În urma agresiunii a fost tulburată ordinea și liniștea publică, iar persoana vătămată a avut nevoie de 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Audiat în calitate de persoană vătămată C.A. a declarat că, la data de 11.08.2019, în jurul orei 23.20, s-a întâlnit în orașul Techirghiol cu o persoană. A început să poarte o conversație cu aceasta, după care au traversat strada pe la trecerea de pietoni.
În timp ce traversau, a observat că se apropie cu viteză un autoturism și i-a făcut conducătorului semn cu mâna să încetinească. După ce a traversat, autoturismul a oprit, iar din interior au coborât doi bărbați care au început să-l agreseze, lovindu-l cu pumnii și picioarele atât la nivelul capului cât și la nivelul corpului.
Din cauza loviturilor și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a apelat SNAU 112 iar la fața locului a venit o ambulanță care l-a trasportat la o unitate medicală.
A menționat că nu îi cunoștea pe cei doi agresori, iar până la incident nu i-a mai văzut.
Daniel A. și-a recunoscut faptele, precizând că pietonul i-a adresat injurii și s-a enervat. Acesta a spus că era ziua lui și, în seara cu pricina se întorcea din Constanța. După ce l-a agresat pe bărbat s-a dus acasă, acolo unde a venit, ulterior, Poliția.
A fost trimis în judecată pe 27.06.2023, iar pe 11.10.2023 a fost condamnat pe fond.
Liliana BELCIUG



























