Un proces civil început în anul 1999 continuă să ocupe timpul magistraților constănțeni și în prezent, la aproape 27 de ani de la deschiderea dosarului. Deși au trecut mai bine de două decenii și jumătate, părțile implicate încă încearcă să obțină lămurirea unei hotărâri judecătorești pronunțate în urmă cu peste un sfert de secol. Dosarul a trecut prin mai multe etape procesuale, a fost trimis în repetate rânduri spre rejudecare, iar între timp unele dintre persoanele implicate au decedat. În aceste condiții, există perspectiva ca litigiul să se prelungească și în anii următori.
Povestea acestui proces începe în anul 1999, când Tribunalul Constanța a fost sesizat cu o acțiune în constatare privind un imobil. La acea vreme, instanța a pronunțat o sentință civilă, care ulterior a fost îndreptată printr-o încheiere din 19 ianuarie 2000.
Aparent, lucrurile ar fi trebuit să fie lămurite încă de atunci. Numai că, după mai bine de două decenii, în septembrie 2020, una dintre părți a revenit în instanță, solicitând lămurirea dispozitivului hotărârii din 1999, mai exact stabilirea cotelor-părți care reveneau celor două familii implicate în litigiu.
Solicitarea viza clarificarea drepturilor asupra imobilului, în sensul stabilirii unor cote de câte o jumătate pentru fiecare dintre cele două grupuri de coproprietari.
Dosarul, trimis de mai multe ori spre rejudecare
În ianuarie 2021, Tribunalul Constanța a respins cererea de lămurire, apreciind că stabilirea cotelor-părți nu putea fi realizată prin această procedură.
Reclamanta a contestat însă soluția, iar Curtea de Apel Constanța i-a dat câștig de cauză, în martie 2021, anulând încheierea și trimițând dosarul spre rejudecare. Motivul a fost unul procedural: între timp, două dintre persoanele implicate în litigiu decedaseră, iar cauza fusese soluționată fără identificarea și introducerea corespunzătoare în proces a moștenitorilor.
La rejudecare, Tribunalul Constanța a respins din nou cererea, în octombrie 2021. A urmat un nou apel și o nouă anulare a hotărârii, în decembrie același an, Curtea de Apel constatând că prima instanță nu respectase indicațiile obligatorii privind identificarea moștenitorilor.
Astfel, dosarul a ajuns pentru a treia oară în faza de rejudecare, fără ca problema cotelor-părți asupra imobilului să fie clarificată.
Procesul continuă după mai bine de un sfert de secol
Nici această etapă nu a dus la soluționarea cererii. La 11 decembrie 2024, Tribunalul Constanța a decis suspendarea judecății, motivând că reclamanta nu depusese documentele solicitate pentru identificarea moștenitorilor unor persoane decedate.
Reclamanta a atacat și această încheiere, susținând că se afla în imposibilitatea obiectivă de a obține înscrisurile respective. Aceasta a arătat că nu deținea informațiile necesare despre succesiunile persoanelor decedate și că instanța putea solicita date pe cale oficială, inclusiv de la Camera Notarilor Publici Constanța.
Pe 10 februarie 2025, Curtea de Apel Constanța i-a dat din nou dreptate, admițând recursul, casând încheierea de suspendare și dispunând continuarea judecății.
Magistrații au explicat că suspendarea procesului pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei presupunea existența unei culpe a acesteia. În această situație, reclamantei nu îi putea fi imputată integral imposibilitatea continuării procesului, întrucât informațiile despre moștenitorii celorlalte părți nu îi erau cunoscute.
Mai mult, Curtea de Apel a subliniat că Tribunalul avea obligația de a administra și alte probe necesare identificării moștenitorilor, așa cum se stabilise deja prin hotărârile anterioare.
Până acum nu a fost găsită vreo soluție. Cât va mai dura?
În urma acestei decizii definitive, dosarul a revenit din nou pe rolul Tribunalului Constanța, pentru continuarea judecății. Cel mai recent termen a avut loc luni, 26 octombrie a.c..
Așadar, la aproape 27 de ani de la înregistrarea procesului inițial și la șase ani de la formularea cererii de lămurire, instanțele încă nu au reușit să clarifice definitiv problema cotelor-părți asupra imobilului.
Situația este cu atât mai complicată cu cât, așa cum am arătat mai sus, pe parcursul anilor, unele dintre persoanele implicate au decedat, fiind necesară identificarea succesorilor și stabilirea cadrului procesual corect. Aceste demersuri au generat noi întârzieri, iar hotărârile pronunțate au fost desființate în repetate rânduri pentru probleme de procedură.
Deocamdată, nu se poate anticipa când va fi soluționată definitiv cererea de lămurire. Având în vedere istoricul dosarului, dificultățile legate de identificarea moștenitorilor și posibilitatea exercitării altor căi de atac, nu este exclus ca procedurile să se prelungească pentru o perioadă considerabilă.
Cert este că un litigiu început în secolul trecut continuă și astăzi să parcurgă etapele justiției, fiind un exemplu elocvent al modului în care o cauză civilă poate ajunge să se întindă pe parcursul mai multor decenii, fără ca toate aspectele juridice să fie definitiv clarificate.
Daniel ALBU



























