Un
bărbat în vârstă de 51 de ani, care era dat în urmărire pentru trafic de persoane
în România, a fost arestat sâmbătă dimineaţă, în Florida Keys, informează local10.com.
Cătălin Lupu a fost predat agenţilor Poliţiei de frontieră după ce a fost
descoperit într-o locuinţă în care locuia ilegal, a declarat purtătorul de
cuvânt al biroului şerifului din comitatul Monroe, Adam Linhardt.
Poliţiştii din localitate au început să investigheze după ce au fost sunaţi de
un agent imobiliar care le-a relatat că este posibil ca într-o casă să existe
persoane care locuiesc ilegal. Când un poliţist a ajuns la faţa locului în
cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, el a văzut o uşă din spatele casei
deschisă, apă şi mâncare în bucătărie.
În timp ce poliţistul aştepta întăriri, Lupu a ieşit din dormitorul în care se
afla şi a fost arestat, a spus Linhardt. Un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani
a fost găsit dormind într-un dormitor.
Poliţiştii au descoperit, în scurt timp, că Lupu era dat în căutare prin
Interpol şi se afla ilegal în SUA.
În locuinţă nu au fost găsiţi copii sau femei.
Cătălin Lupu se află acum în custodie federală, în timp ce celălalt bărbat, a
cărui naţionalitate nu se precizează, nu a fost arestat, mai arată site-ul
citat.



























