Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat, la data de 8 august a.c., în jurul orei 1.30, un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe D.C. 82, în comuna Săcele, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 7 august a.c., în jurul orei 22.25, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 22 ani, care a condus un autoturism, pe strada Canalului, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În cauze au fost întocmite dosare penale.
L.B.



























