Polițiștii și cadrele medicale de urgență au intrat în alertă, la Năvodari, după ce o persoană a fost înjunghiată în abdomen.
Potrivit primelor informații, se pare că un tânăr de 17 ani a fost înjunghiat de un prieten de 18 ani. Totul s-a petrecut luni, 8 martie, în jurul orei 14:30, pe strada Mării numărul 24 din Năvodari. La sosirea echipajelor de prim-ajutor, victima era conștientă și cooperantă, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii au deschis o anchetă.
Pentru moment nu se cunosc mai multe detalii. Vom reveni.
UPDATE:
„Astăzi, în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost înțepată cu un obiect tăietor – înțepător, în incinta unui bloc din orașul Năvodari.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o victimă, un minor de 17 ani, care a fost transportat la spital în stare conștientă. Acesta urmează a fi examinat medico-legal.
Presupusul agresor, în vârstă de 20 de ani, a fost condus la sediul Poliției orașului Năvodari pentru audieri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
D.A.