Undă verde pentru amenajarea Parcului Municipal Carol I, în Pădurea Comorova

0
968

Primăria Mangalia a solicitat, în luna mai a anului curent, de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța acordul de mediu pentru proiectul „Parc Municipal Carol I (Amenajare Pădurea Comorova)”.

Instituția abilitată de mediu anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, anume, nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru investiția: „Parc municipal Carol I, amenajare pădure Comorova)”. Beneficiarul investiției este unitatea administrativ teritorială municipiul Mangalia.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanta din Municipiul Constanța, strada Unirii numărul 23, în zilele de luni – vineri, între orele 8-13, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.

Comentariile, observaţiile sau propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 30.09.2021.

Pădurea Comorova se află, aproape la fiecare campanie electorală, în pragul alegerilor locale subiect de campanie. Iar despre acest subiect a mai discutat și primarul Mangaliei, Cristian Radu, în repetate rânduri, chiar și într-un interviu acordat ziarului Focus Press despre faptul că mai multe hectare au intrat după anul 2000 în posesia fostului primar Zanfir Iorguș, printr-o hotărâre de guvern.

Despre Pădurea Comorova

La sfârşitul secolului al XIX-lea în zona Pădurii Comorova de astăzi era un cătun cu acelaşi nume. Populaţia lui era formată din 4 familii, numărând 14 suflete, turci şi bulgari pescari. Lacul Comorova avea o suprafaţă de 60 ha şi era acoperit de stuf. Între anii 1903-1906 au fost însămânţate la Comorova peste 5 ha de teren cu mai mult de un milion de puieţi de salcâmi, glădiţă, frasin, dud, caişi, castani, pruni, oţetari şi stejari. Peste 100 de ani, un pâlc dintre stejarii brumării plantaţi la începutul secolului XX – circa 60 de exemplare pe o suprafaţă de 1,2 ha, aflaţi la diferite vârste şi dimensiuni – a fost declarat rezervaţie naturală şi ocrotit de lege. Această specie de stejar de origine balcano-caucaziano-pontică aparţine florei arborescente vechi, din perioada terţiaro-pliocenă. Ea a pătruns din estul Mediteranei de-a lungul zonei externe carpatice, alături de stejarul pufos, cer şi gârniţă, întrând în alcătuirea pădurilor de silvostepă din zilele noastre. Pădurea a fost populată spontan cu ţapi roşii şi căprioare, găinuşe şi cocoşi de munte, vulpi, iepuri, ulii şi alte animale. În prezent, Pădurea Comorova ascunde o faună de invidiat şi este locul preferat de campare pentru localnici şi turişti. În mijlocul vegetaţiei luxuriante, s-au ridicat în ultimii ani vile de lux, înconjurate de brazi. Răcoarea lor, mirosul specific pădurilor de răşinoase te duce cu gândul la munte, dar la doar 4 km ai o plajă fierbinte, Plaja Neptun.

Loredana MIHAI

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.