Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța organizează, în perioada 5 martie – 11 iunie a.c., o nouă sesiune de ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2022.
Potrivit lect.univ.dr. Gabriela Badea, prodecan, participarea la lecțiile de matematică este gratuită, acestea fiind susținute on-line, pe platforma Cisco Webex, în fiecare sâmbătă, între orele 12.00 și 14.00.
„Lecțiile de pregătire pentru examenul de Bacalaureat au devenit o tradiție pentru Facultatea de Matematică și Informatică, acesta fiind al treilea an consecutiv în care organizăm ședințele în format on-line, în timp ce în format clasic au loc de peste 20 ani evenimente dedicate elevilor, printre care și astfel de lecții“, a precizat lect.univ.dr. Gabriela Badea.
Elevii interesați să participe la aceste webinare se pot înscrie utilizând următorul formular: https://bit.ly/FormularBAC2022. De asemenea, cei interesați să afle detalii suplimentare despre ședințele de pregătire pot accesa https://fmi.univ-ovidius.ro/program-de-pregatire-pentru-bacalaureat-la-fmi-2022/.
La finalizarea programului de pregătire, elevii vor primi diplome de participare, acordate de FMI.
V.I.




























