Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea intervin, în aceste momente, pe Autostrada A2, la Km 201.
Potrivit primelor informații, pe sensul de mers București – Constanța, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru mașini, urmat de incendiu.
Intervin Detașamentul de pompieri Medgidia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și SMURD B, și Detașamentul Palas, cu o autospecială de stingere și un SMURD B.
UPDATE. În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau, în total, patru persoane adulte.
Incendiul a fost lichidat până la ajungerea echipajelor.
Persoanele implicate au fost asistate medical la fața locului, ele refuză transportul la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța.
Nu s-au înregistrat victime.
UPDATE2. Traficul rutier este restricționat pe a doua bandă, circulându-se pe banda nr. 1. Valorile de trafic sunt normale în zonă, estimându-se reluarea normală a circulației în 30 de minute.
În aceste momente, se procedează la mutarea pe banda de urgență a celor două autovehicule imobilizate pe banda nr. 2.
V.I.






























